Cu afacerea la psiholog: dinamica relaţiilor de business

posted in: Apariţii în presă, Blog | 0
Share

Sharing is caring!

 

Interviu aparut in revista „Business Woman”

Avem sau nu nevoie de psiholog în viaţa profesională?

Lumea de business are legile ei aparte şi fiecare participant este tributarul „malaxorului” cotidian. Şi nu ar fi nimic rău în toate acestea, dacă în acest joc oamenii nu s-ar pierde pe ei înşişi. Dar vine o vreme când, ciocnind o cupă de şampanie în cinstea victoriilor obţinute, li se face un dor teribil de ei înşişi. S-ar putea spune că acesta este punctul în care reperele se renegociază, universul interior se zguduie şi se creează premizele unei alte construcţii. Aici este bine-venit un consilier psihologic, un profesionist care sprijină arhitectura noii vieţi, în consecinţă a unui alt tip de raportare la business şi la viaţa personală. Lumea se poate întreba: Ce să înţeleagă un psiholog, din cabinetul său călduţ, despre presiunea insuportabilă a clienţilor greu de mulţumit, deadline-uri ucigătoare, bugete restrânse, voracitatea competiţiei, nopţi petrecute muncind pe la birou, sâmbete şi duminici la firmă, delegaţii obositoare, familia care nu mai are răbdare, heirupisme nejustificate, sănătatea care se şubrezeşte, tânjitul după o viaţă mai calmă şi mai bună, dimineţi în care abia mă dau jos din pat de surmenaj, procrastinarea care îmi mănâncă timpul, bullying-ul şefului, jocuri de culise, durerea promovării celui mai puţin merituos înaintea mea, favoritism, nepotism, bisericuţe? În ceea ce mă priveşte, cei zece ani de recrutare managerială în toate industriile, îşi spun cuvântul. Sunt un partener de discuţii familiarizat cu baia de limbaj tip business. Mi se poate vorbi despre P&L-ul care arde, ROI-ul care nu e apetisant, EBITDA, OPEX sau CAPEX, turnover, fără a mă emoţiona prea tare. Unele interviuri pe care le fac în calitate de head-hunter se transformă în terapii curate. Pentru că eu, ca recrutor, nu am putut face niciodată o tranzacţie sterilă şi rece de abilităţi şi competenţe din firma A în firma B. Natura mea umanistă a avut o aplecare autentică şi spontană spre a-l privi pe fiecare profesionist intervievat ca pe un întreg Univers, cu resurse nebănuite şi calităţi excepţionale. Tot ceea ce sunt azi le datorez tuturor oamenilor care mi-au trecut pragul. Nu mă sfiesc să admit faptul că, fiind depozitara atâtor povesti de viaţă şi de carieră, m-am îmbogăţit de parcă aş fi trăit zeci de vieţi într-una. Mă simt privilegiată că am putut cunoaşte unii dintre cei mai frumoşi şi mai competenţi profesionişti din România, de la care am avut ce învăţa.

 

Cum vedeţi rolul dumneavoastră în relaţia cu un client companie sau antreprenor?

Rolul meu pentru client este acela de a facilita nişte „aha-uri” care să îi propulseze viaţa pe o altă orbită de funcţionare. Nu mă erijez în rolul de expert, deoarece am credinţa nestrămutată că din fiecare om izvorăsc abundent toate resursele, soluţiile şi răspunsurile potrivite lui. De cele mai multe ori, însă, e dificil ca cel din faţa ta să ajungă la pânza freatică a psihicului său. Sunt necesare forări adânci, ghidate cu fineţe de o inimă sensibilă şi răbdătoare, puse în operă de o mână pricepută, care ştie când să accelereze, dar şi când să se oprească.

Când vorbim despre destine, nu sunt adepta „hainelor în serie”: vin cu „metoda” şi-l îmbrac pe om din cap până-n picioare cu ea. Prefer să fiu croitorul care fabrică veşminte în funcţie de particularităţile fiecăruia. E drept că mă ghidez după principii de funcţionare ale psihicului uman şi utilizez nişte tehnici şi procedee, dar acestea sunt instrumente cu ajutorul cărora navighez de fiecare dată într-un alt univers. Ţin minte şi acum când mentora mi-a spus: „Atunci când ai impresia că ştii ce se întâmplă cu omul din faţa ta, fix aceea este clipa în care începi să faci greşeli. Nu presupune nimic. Află!”.

Omul este o taină, un univers de necuprins, iar eu aştept oricât este necesar pentru ca el să consimtă a se deschide în primul rând faţă de el însuşi şi apoi faţă de mine. Mă apropii cu respect de taina lui, apoi o protejez cu gingăşie.

Pentru companii fac recrutare, outplacement, facilitez soluţii pentru management. Iar munca aceasta, pe care o fac cu drag de 10 ani încoace, îmi este atinsă într-o manieră particulară de rolul de terapeut. De multe ori întrevăd dincolo de aparenţe ţesătura de dinamici inconştiente dintre jucători. De obicei observ şi tac. Îmi trag concluziile şi decid în consecinţă. Dar nu încep să-mi dau cu părerea atunci când nu îmi este solicitată sau când simt că clientul nu este pregătit să audă adevărul. Uneori e frustrant pentru mine. Însă îmi evoc constant un adagio: nu lucrez decât cu „materialul” clientului.

Dacă ar fi să realizaţi un top al celor mai frecvente disfuncţionalităţi în zona relaţiilor de afaceri, cum ar arăta acesta?

Relaţiile de afaceri sunt în fapt o reiterare într-un alt registru a oricăror relaţii interumane.

Provocarea lor particulară rezidă din amplitudinea mizelor. Când vorbim despre bani (mulţi bani!) şi destinele unor oameni aflaţi în acest joc, atunci patologia pare a se augmenta.

Pe terenul afacerilor se manifestă cu impetuozitate triada Victimă – Salvator – Persecutor şi toată pleiada de consecinţe ce rezidă în asta.

Ce pot spune? Nimic nou sub soare! O regăsim cu o fidelitate incontestabilă şi în dinamica din familie. Planul profesional şi cel personal par a funcţiona după principiul vaselor comunicante. Misiunea mea este aceea de a-i aduce omului în lumina conştiinţei această dinamică şi de a-l sprijini să facă o alegere sănătoasă în continuare.

 

Sunteţi mamă şi aveţi o profesie dinamică, solicitantă. Cum vă creaţi o viaţă armonioasă – există aşa ceva în lumea de azi?

Actul de creaţie a unei vieţi armonioase este un exerciţiu zilnic. Îmi fac un program orientativ şi o planificare a săptămânilor apoi, pe firul vieţii mele se înşiră ca mărgelele un „acum” după un alt „acum”. Nu-mi iese întotdeauna perfect. Dar ce este, în fond, armonia? Definiţia mea e dată de menţinerea unui contact strâns cu nevoile şi emoţiile mele precum şi ale copiilor mei.

Apoi, croirea unui drum aşa cum simţim că este sănătos, de la un moment la altul. Fiecare om dă măsura lucrurilor. Şi această măsură se negociază permanent în familie.

Am ales antreprenoriatul pentru a dedica mai mult timp copiilor mei. Am nevoie de flexibilitate ca de aer.

Copiii zic că mama lor e cea mai bună şi că se simt iubiţi, semn că fac o treabă buna. Uneori mă îndoiesc de asta. Poate că, până la senectute, o să scap şi eu de dubii!

Pe de altă parte, am nevoie sa-mi gratific şi latura profesională. Copiii înţeleg faptul că munca face parte din misiunea mea pe acest Pământ. Concepţia pe care le-o inculc este aceea că munca este un privilegiu, nu o corvoadă, dacă devine apăsătoare, înseamnă că nu este munca potrivită sau că trebuie neapărat schimbat mediul. Privind munca dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, aceasta se circumscrie unei misiuni care transcende propria persoană, o misiune care serveşte umanitatea şi generaţiile ce vor urma. Contează mai puţin dacă alegi să construieşti maşini, case, să ţii evidenţa contabilă, să vindeci răni fizice sau sufleteşti, să aperi patria, să mături strada. Dacă îţi asumi responsabilitatea lucrului bine făcut şi scopul tău este acela de a lăsa o lume mai bună, formele prin care alegi să o faci sunt egale în demnitate şi la fel de nobile.