Cum face psihologul ca sa-mi fie mai bine?

Sharing is caring!

 

O să vă supăraţi poate pe mine, dar vă spun sincer că psihologul nu poate face nimic ca vouă să vă fie mai bine.

Nu fără implicarea şi decizia VOASTRĂ.

Şi o să mă întrebaţi: Şi-atunci cu ce e diferit de o discuţie cu prietenul meu cel mai bun?

Iar eu vă răspund: Pentru că a studiat – de cele mai multe ori pe propria-i piele – ani de zile cele mai multe dintre mecanismele de funcţionare ale psihicului uman. A trecut prin agonie şi extaz consumându-şi visceral unele procese el însuşi. A trecut prin Iad ca să ajungă la acel echilibru şi autenticitate de care ai nevoie tu, cel care îi treci pragul cabinetului, căutând soluţii pentru viaţa ta. El este suficient de imparţial încât să nu privească prin lentile deformate realitatea ta. Pentru că ştie să te ghideze şi să te însoţească răbdător pe drumul ales de tine. Dar ştii ce? TU vei fi cel care va păşi pe el. Eu voi sta în spatele tău, uneori umăr la umăr cu tine, făcând tot ce îmi stă în putinţă ca ţie să îţi fie mai uşor. Vom înfrunta împreună demonii, chiar nu trebuie şi nici nu-i indicat să fii singur în tot acest proces. Poţi economisi în acest fel timp. Enooorm de mult timp. Anii de zile de indecizie şi suferinţă se pot comprima în laboratorul întâlnirilor noastre în doar câteva luni sau chiar săptămâni de întoarcere la 180 de grade a întregului edificiu pe care ţi-ai clădit existenţa până acum şi pe baza căruia ţi-ai luat deciziile. Însă, dragii mei, fără a face echipă, eu – de una singură – nu pot face nimic. N-am reţete prefabricate de viaţă. N-am sfaturi de dat.

Tu eşti arhitectul propriei tale vieţi. Eu pot facilita un proces în interiorul tău prin care să poţi ajunge la cea mai bună variantă de proiect al vieţii.

Ai timp de irosit? Care este costul de oportunitate? Viaţa se petrece acum. De câte ori te mai întalneşti cu vârsta pe care o ai? Cu această zi? Cu această clipă?

N-ai vrea să extragi tot ce e mai bun din ea?

Nu ar fi de preferat să trăieşti cea mai bună variantă de viaţă la care poţi spera?

Nu ţi s-a acrit să te învârţi în gol în aceeaşi rotiţă a şoricelului de atâta timp, fără a ţi se prefigura un orizont mai promiţător?

Nu ai obosit să îţi amâni bucuria de a trăi pe un etern “mâine”, când se vor fi aliniat planetele în viaţa ta?

Nu ai uneori senzaţia că şofezi un Ferrari cu frâna de mână trasă de-ajunge pân’ şi un Trabant să te depăşească în traficul vieţii?

Nu te-ai săturat ca viaţa ta să se rezume la a gestiona doza de rău cu care aproape că te-ai şi obişnuit?

Nu ai uneori senzaţia că-ţi baţi singur cuie în tălpi?

Nu te-ai săturat să vâsleşti în amonte, să nu ai niciun spor, iar la sfârşitul zilei să fii sleit de puteri?

Nu ai uneori senzaţia că barca ta e în derivă, iar tu n-ai nici cea mai vaga idee cum să o struneşti şi încotro s-o iei?

Nu ţi se aşează uneori negura disperării pe suflet şi simţi că nu mai scapi de ea?

…

…

…

Haide, zi tu! Sincer!