– M-am speriat teribil! Am crezut pentru o clipă că eşti S. Îmi venea să reacţionez ca şi cum ar fi fost el faţa mea. Dar ştiam că eşti psihologul meu şi nu voiam să fiu interpretată greşit….
– Nu-ţi face probleme! E normal. În terapie, psihologul este un ecran de proiecţie pentru povestea vieţii tale. Tocmai de aici rezidă valoarea actului terapeutic.
Acest preambul ilustrează momentul de inflexiune în care terapia sondează profunzimi nebănuite ale psihicului… Este o aventură şi un privilegiu iar fiecare are timing-ul lui. În acest punct, încărcat de emoţii, terapia devine o reiterare in vitro a propriei poveşti de viaţă. De fapt, abia atunci începe epopeea unei reale transformări şi deveniri…În terapie se extrag din istoria personală acele momente încărcate de semnificaţie care au confiscat fragmente din suflet. Se reface istoricul în sens invers şi se rescrie scenariul dând la o parte barajele ce stăvilesc curgerea firească a vieţii. Astfel, omul porneşte la drum cu pânzele sufletului umflate de întregul potenţial vital. Istoricul personal şi transgeneraţional este recuperat. Experienţele nemetabolizate au acum şansa de a fi digerate adecvat, apoi integrate în mod sănătos în aparatul psihic (acum reconfigurat şi suficient de conţinător al noului status-quo).
Vorbim despre un travaliu vindecător, chiar ancestral aş putea spune, având în vedere că îl regăsim în legendele lumii. Eroului mitologic trece prin numeroase încercări şi biruie monştri. În fapt, se vorbeşte chiar despre devenirea omului. Monştrii reprezintă instinctele brute, necizelate, blocajele interioare pe care, în procesul lui de creştere şi maturizare, un om le înlătură pas cu pas.
Eroi sunt printre noi la tot pasul, de la mama ce-şi sfidează cu zâmbetul pe buze oboseala pentru a-şi îngriji copiii, până la tatăl ce o ia de la capat cu aplomb spre serviciu în fiecare dimineaţă, pentru a pune o pâine pe masa familiei.
Cert este că omenirea are nevoie de eroi. De oameni care îşi depăşesc condiţia şi îşi stăpânesc cu măiestrie cea mai mare parte din trăiri, comportamente şi simţiri. Orice demers făcut de om în sensul acesta reprezintă un serviciu adus întregii umanităţi. Fiecare om poate fi în mod egal atât un focar de infecţie pentru toţi cei care îl înconjoară, cât şi o lavă de iubire ce atinge, mişcă şi tranformă tot mediul ce îl înconjoară.
Ar fi de dorit ca omul să ajungă la esenţa sa, la Maestrul interior. Aceasta este calea libertății interioare, a non-condiționării, a non-dependenței de circumstanţe, a înțelegerii profunde a realității pe care o trăim.