107,3 Smart FM, je t’aime…
Transcript interviu:
Q: Ce este Tulburarea de panică ?
A: Tulburarea de panică este una din formele anxietăţii clinice, care apare cam la 2-5% din oameni şi debutează de regulă după vârstă de 20 de ani. Vorbim de panică atunci când o persoană are episoade recurente de frică (anxietate/nelinişte/agitaţie) foarte intense, care apar brusc şi neaşteptat, “că din senin”.
Aceste episoade, numite atacuri de panică, pot dura câteva minute sau câteva zeci de minute, dar de regulă ating intensitatea maximă în primele 10 minute. Atacurile de panică pot apărea din când în când sau, dimpotrivă, foarte frecvent şi de multe ori nu pot fi prezise (adică elementul declanşator îi este necunoscut persoanei în cauza). În timp ce atacul de panică durează doar câteva minute, efectele experienţei pot lasă o urmă îndelungată. Aşadar, repetarea episoadelor implică un impozitul emoţional imens. Amintirea fricii şi teroarei intense poate afecta încrederea în sine şi poate cauza serioase avarii în funcţionarea de zi cu zi.
Începe să ne fie frică de faptul că nu ne putem controla frică. Deci e o reacţie la reacţie. Intrăm într-o buclă în care frică se autointretine.
Mulţi oameni au suferit de-a lungul vieţii cel puţin un atac de panică. Situaţia devine patologică însă antunci când frecvenţa şi intensitatea acestora afectează funcţionarea persoanei în cauza.
Cauzele patologizarii sunt următoarele:
Ai avut o trauma personală sau ai văzut pe alţii în trauma.
Ai experienţă pierderii controlului asupra situaţiilor din viaţă ta.
Temperament şi factorii genetici
Tipul de stimuli. Unele lucruri sunt mai înfricoşătoare decât altele
Stress că şi catalizator care transformă o reacţie normal într-una patologic
Q: Care e distincţia dintre anxietate şi atac de panică?
A: Atacul de panică este una dintre hainele pe care anxietatea le poate îmbracă.
Conform DSM IV, tulburărilor de anxietate sunt următoarele:
– atac de panică fără agorafobie;
– atac de panică cu agorafobie;
– fobii simple;
– fobii sociale;
– tulburări obsesiv compulsive;
– anxietate generalizată;
– anxietate datorită consumului de substanţe chimice;
– stres acut;
– post stres traumatic
Q: Care e diferenţa dintre frică şi anxietate?
A: Mai întâi vorbesc despre anxietate, că fiind umbrela sub care se regăseşte atacul de panică.
E demn de luat în calcul faptul că reacţia anxioasă este o reacţie normal ce face parte din arsenalul cu care în mod natural este dotată specia umană pentru a face faţă pericolelor. Anxietatea se traduce printr-o stare de nervozitate continuă, griji constante şi frică iraţională. Dar să ne înţelegem – toţi avem episoade de anxietate: când dăm un examen, când mergem la un interviu, când vorbim în public.
Anxietatea este un sentiment de teamă, care apare în diverse situaţii de viaţă, mai mult sau mai puţin stresante. Că şi frică, această are o funcţie adaptativă, de protecţie, în sensul că ne face să fim mai vigilenţi la informaţiile din jurul nostru, în special la cele ameninţătoare. Astfel, anxietatea ne ajută să detectăm pericolele şi să reacţionăm corespunzător la ele. Studiile arată că oamenii anxioşi au o viaţă mai îndelungată decât cei care nu au experiementat anxietate. Acest lucru ne subliniază rolul adaptativ al anxietăţii în bunăstarea noastră că specie.
Anxietatea devine însă patologică atunci când sentimentul de frică este atât de copleşitor încât ne deteriorează major calitatea vieţii, performanţă şi relaţiile cu ceilalţi.
Anxietatea patologică este o frică exagerată şi incontrolabilă.
Anxietatea patologică ne privează de libertatea de a acţiona şi de libertatea de a ne trăi viaţă. Este că o închisoare imaginară din care avem impresia greşită că ne este imposibil să mai ieşim.
Anxietatea: teamă e direcţionată către interior, spre propria persoană, stare de nelinişte exagerată, de aşteptare încordată, de teamă nedeterminată, o frământare şi o grijă excesivă însă fără obiect.
Frică este direcţionată către un obiect sau o situaţie specifică: păianjeni, şerpi, înălţime,
Frică e reacţie la o ameninţare reală, anxietatea este anticiparea unei ameninţări
Frică îl face pe om să reacţioneze (de tip fugi sau lupta), anxietatea îi creşte vigilenţa pentru a reacţiona în caz de pericol
Q: Cu ce frecvenţa apare panică în rândul populaţiei ?
A: 25% din populaţie a avut cel puţin un episod din spectrul anxios, în timp de 2-5% au avut atacuri de panică.
Q: Există factori predispozanti?
A: Unele persoane sunt mai predispuse să dezvolte panică.
Este foarte probabil că acest lucru să fie determinat de nişte mecanisme genetice. Ştim din studiile familiale că persoanele care au rude de gradul I cu diagnostic de Panică au un risc de 3-5 ori mai mare de a dezvoltă şi ele panică de-a lungul vieţii; iar studiile realizate pe gemeni au arătat că factorii genetici pot explică 48% din variaţia acestei tulburări. Este încă dificil să vorbim de gene specifice care să contribuie la dezvoltarea panicii.
Un alt factor general de vulnerabilitate este neuroticismul – o trăsătură de personalitate evaluată adesea de inventarele psihologice de personalitate. Neuroticismul se referă la tendinţa unor indivizi de a se îngrijora frecvent, de a reacţiona cu uşurinţă cu emoţii negative în situaţii stresante (se enervează, se sperie, plâng uşor) sau de a se simţi vulnerabili în faţă stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a lungul vieţii probleme de anxietate şi depresie în general şi au mai multe acuze somatice în perioade de stres. Din nou studiile genetice au arătat că 30-50% din neuroticism poate fi explicat de factori genetici, dar încă nu-i cunoasem cu exactitate.
De asemenea, se pare că persoanele cu un istoric medical de tulburări respiratorii sau care au rude de gradul I cu astfel de tulburări au un risc mai mare de a dezvoltă panică. În general persoanele care au suferit de o condiţie medicală care le-a pus viaţă în pericol sau care le-a provocat la un moment dat o teamă foarte intensă devin pe viitor mult mai sensibile la anumite simptome fiziologice (de exemplu: dificultăţi de respiraţie). Avem de asemenea studii care arată că experienţele timpurii de violenţă în familie, abuz fizic sau sexual îi pot predispune pe indivizi să dezvolte atacuri de panică.
Q: Ce cauzează panică?
A: Nu există un singur factor care să explice tot tabloul clinic
Putem vorbi despre:
factori generali de vulnerabilitate(adică factori care îi predispun pe unii indivizi să dezvolte panică de-a lungul vieţii),
factori cauzali specifici(factori care în prezent explică apariţia atacurilor de panică) şi
factori de menţinere/cronicizare
Principalul factor cauzal al atacurilor de panică este interpretarea catastrofică a senzaţiilor somatice. Persoanele cu atacuri de panică sunt convinse că senzaţiile pe care le trăiesc sunt extrem de periculoase şi le iau că dovadă a unui diagnostic fatal, dar care este ascuns expertizelor medicale (chiar dacă nu poate fi detectat, acesta există cu certitudine). Practic, în mintea persoanelor cu atacuri de panică s-a dezvoltat un automatism (că un program de calculator care rulează în mod automat) care presupune detectarea imediată a senzaţiilor somatice atipice (de exemplu: o stare de oboseală, furnicături în degete, o jenă la nivelul pieptului) şi interpretarea lor într-un mod exagerat (“Ceva nu-i bine cu inima mea!” “Doamne, mi se face rău!” “O să leşin! O să leşin!”).
Prin lentilă acestor interpretări: senzaţiile inconfortabile, dar fireşti (pe care alte persoane le-ar ignoră sau nu le-ar da prea mare importantă) apar că o ameninţare teribilă. Este firesc că în faţă unei ameninţări teribile să reacţionăm că un sistem de alarmă şi să ne apărăm viaţă cu orice preţ. Dar atunci când ameninţarea este ireală, aceste reacţii sunt disfuncţionale – ne epuizăm toate resursele pentru un pericol inexistent. Iată de ce atacurile de panică se mai numesc “alarme false” – pregătiri exagerate ale organismului şi minţii pentru o ameninţare care nu există.
Q: Cum apare panică?
A: Atacul de panică se întâmplă brusc şi escaladează rapid: inima bate cu putere, ai senzaţie de greaţă puternică şi leşin, nu poţi să respire, îţi simţi corpul foarte moale, transpiri. Mai rău este că în timpul unui atac de panică, simţi că îţi pierzi controlul şi că o să mori. Unele atacuri de panică pot dura câteva minute, iar altele şi câteva ore.
Ce trebuie să ştie orice persoană care experientiaza un atac de panică este că nu s-a înregistrat până în prezent niciun caz de deces. Prin terapie se ajunge la dispariţie sau la deţinerea controlului când şi dacă se manifestă din nou.
Q: Care sunt simptomele atacului de panică?
A: Simptome – cel puţin patru din următoarele simptome au apărut în cel puţin unul din atacuri:
– senzaţii de scurtare a respiraţiei (dispnee) sau de sufocare
– ameţeală, senzaţii de dezechilibru sau leşin
– palpitaţii sau ritm cardiac accelerat (tahicardie)
– tremurături sau trepidaţii
– transpiraţie
– senzaţie de strangulare
– greaţă sau durere abdominală
– depersonalizare sau derealizare
– amorţeli sau furnicături (parestezii)
– congestia fetei (valuri de căldură) sau frisoane
– durere sau disconfort în piept
– frică de moarte
– frică de a nu înnebuni sau de a nu face ceva necontrolat.
Atenţie! Toate aceste simptome pot avea la baza o condiţie medicală (de exemplu: hipertiroidism, hipoglicemie, tulburări cardiovasculare precum prolaps de vâlvă mitrală, astm, edem pulmonar). Vorbim de atac de panică atunci când nu poate fi identificată nicio cauza somatică pentru simptomele recurente de panică. De regulă, persoanele cu atac de panică îşi fac numeroase controale medicale înainte să consulte serviciile unui specialist în psihologie/psihiatrie. Acest lucru este firesc şi este foarte recomandat că înainte de stabilirea unui diagnostic de tulburare de anxietate şi începerea oricărui tratament să se facă un consult medical de specialitate care să excludă orice condiţie medicală care poate avea simptome similare.
Atacul de panică singular nu este un diagnostic în sine. De fapt, multor persoane li se întâmplă că de-a lungul vieţii să treacă printr-un atac de panică (sau chiar prin mai multe) şi nu dezvoltă o tulburare clinică. Un diagnostic de tulburare de panică este pus atunci când o persoană trece în mod recurent prin atacuri de panică şi este copleşită de îngrijorări sau de frică cu privire la acestea. De exemplu, persoană este preocupată în mod exagerat de implicaţiile pe care atacurile de panică le vor avea asupra vieţii sale. “Dacă într-o zi chiar o să mor? Dacă voi înnebuni? Dacă n-o să mai pot munci? Dacă n-o să mă mai pot bucură de viaţă?”
Q: Care sunt factorii de menţinere/cronicizare?
A: Atacurile de panică sunt experienţe foarte dificile. De aceea persoanele cu atacuri de panică devin foarte preocupate de evitarea lor. Dar cum poţi să eviţi un atac de panică? Unul din lucrurile la care recurg adesea aceste persoane este de a evita locurile sau situaţiile în care au avut atacuri de panică în trecut. De exemplu, evitarea locurilor aglomerate, evitarea şofatului, evitarea situaţiilor în care rămâi singur, evitarea efortului fizic, evitarea stresului. Practic, persoanele cu panică încep să îşi decupeze viaţă astfel încât să nu se mai confrunte cu situaţiile care le pot provoca noi atacuri.
Paradoxul acestei strategii este că deşi evitarea poate să amâne apariţia atacurilor de panică pentru un timp, pe termen lung evitarea cronicizează panică. În timp, individul se convinge tot mai puternic că el este cu adevărat vulnerabil în faţă atacurilor de panică şi devine tot mai preocupat că nu cumva să se confrunte cu una din situaţiile pe care trebuie să le evite. Acest lucru îl menţine într-o stare permanentă de îngrijorare şi anxietate. Mai mult, atunci când atacurile de panică apar în ciuda acestor măsuri de siguranţă, individul este mai predispus să se simtă învins sau lipsit de speranţa.
Pe scurt, evitarea conservă frică.
Q: Cum se tratează panică?
A: În primul rând sunt lucruri pe care le poţi face chiar tu, cum ar fi:
Mişcă-ţi corpul frecvent. Nu stă locului mai mult de 1 ora
Învaţă cum să respire adânc şi lent. Nu-ţi ţine respiraţia
Rămâi strâns conectat cu familia şi prietenii
Momentele de relaxare să facă parte din rutină ta zilnică
Reducerea/suprimarea excitantelor de tip: alcool, cafea, tutun
Ai grijă să dormi pe săturate
Că în toate tulburările de anxietate, există două tipuri de tratamente bine validate – care se aplică independent sau în combinaţie: psihoterapie şi medicaţie.
Q: Poate fi luată în calcul opţiunea de tratament on-line? Cât de eficientă este în acest tip de tulburare?
A: În ultimii ani, tot mai multe persoane caută servicii psihologice online, din numeroase motive, cum ar fi:
- nevoia de a avea acces rapid şi permanent la psihologi;
- lipsa de specialişti în localitatea/zona de domiciliu;
- programul zilnic de lucru împiedică accesul la serviciile tradiţionale;
- nevoia de confidenţialitate în consultarea acestor servicii;
De aceea, specialişti din întreagă lume au început să ofere servicii de evaluare psihologică şi programe de psihoterapie prin intermediul internetului.
Avem deja suficiente studii clinice care arată că problemele de anxietate pot fi tratate eficient prin intermediul internetului.
Q: Ce obţinem prin terapie?
A: Prin terapie obţinem:
înţelegerea factorilor care menţin problemele de anxietate;
dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
schimbarea modului de gândire care ne predispune la anxietate;
corectarea comportamentelor care ne menţin anxietatea;
dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoţiilor pozitive şi a laturii pozitive a vieţii;
dobândirea unor strategii de prevenţie a recăderilor;
reducerea simptomelor de depresie care adesea însoţesc anxietatea.
Q: Ce aţi vrea să spuneţi în încheiere?
A: Părerea mea este faptul că dezinstalarea rulării virusului în creier, prin terapie centrată pe simptome, deşi eficientă, nu este sufficienta. Atacul de panică a fost doar becul de avarii care s-a aprins că urmare a unei cauze mai profunde. Psihicul unui om e că o ceapă: pe măsură ce dai la o parte un strat, apare altul şi altul şi altul. Chiar dacă atacul de panică, că fenomen a fost suprimat, există un întreg angrenaj psihologic şi cauzal care mişcă şi alte rotiţe în afară de această. Aş vrea să subliniez că, atunci când există angajament şi răbdare, omul se poate schimbă în profunzime iar pe cale de consecinţă îşi poate redesena întregul destin.
Trăim într-un mit de tip “Asta sunt, altu’ mama nu mai face!”. Neurostiintele vin să contrazică acest mit, prin dovezi palpabile şi să afirme opusul: Creierul are o trăsătură fantastică numită neuroplasticitate. Ei, bine, graţie acesteia, noi ne putem schimbă de când ne naştem şi până când murim. Cum? Făcând anumite lucruri, în anumit fel, pe o perioada îndelungată de timp, fiind înconjuraţi de un anumit tip de oameni aparţinând unui anumit mediu. Factorii de mediu sunt importanţi, şi că să repet un adagio “eşti suma oamenilor de care eşti înconjurat”